REGIMUL DE VIAŢĂ

Alimentaţia

Alimentația pentru orice persoană sănătoasă ar trebui să fie echilibrată, să conțină alimente din toate grupele piramidei nutriționale, în proporțiile recomandate: cereale, fructe, legume, lactate, carne, ouă, peste, nuci, dulciuri.

În timpul lactației, producerea unui litru de lapte consumă 940 kcal, și de aceea se recomandă suplimentarea dietei obișnuite cu 300-500 calorii/zi, față de femeia negravida. Dar s-a observat că și o dietă cu doar 1800 kcalorii a mamei este suficientă pentru creșterea normală a copilului alăptat. Totuși, consumul a mai puțin de 1500kcal/zi va duce la scăderea cantității de lapte.

Alăptarea este un proces natural, fiziologic, deci femeia care alăptează nu are nevoie de un regim alimentar special. Nu există alimente interzise în alăptare, se vor consuma aceleași că și înainte și în timpul sarcinii, pe care mama le tolerează fără probleme.

Dacă în familie există predispoziție la alergii (teren atopic), mama va evita alimentele alergizante pentru că există riscul apariției unei alergii la copil. Cel mai frecvent, alergiile alimentare apar la: căpșuni, nuci, ciocolată, peste, ouă, dar în funcție de organism, orice substanță poate fi alergizanta. Alergia la copil se poate manifesta la nivel digestiv (colici, scaune modificate) sau la nivelul pielii (erupții). Dacă se constată astfel de simptome, se va face o evaluare a dietei mamei, și se vor evita alimentele cu risc până la dispariția simptomatologiei, apoi reintroducerea acestora se va face lent, până la identificarea exactă a agentului declanșator al alergiei.

Cantitatea de lapte nu este influențată de cantitatea de alimente consumate. Doar atunci când mamă este subnutrita, secreția de lapte se modifică în sensul scăderii calității acizilor grași.

Diete speciale

Mamele cu dietă vegetariană pot alăpta, laptele lor fiind la fel de sănătos, cu condiția suplimentării alimentației cu anumite vitamine și minerale.

Lichidele

Cantitatea de lapte nu este direct proporțională nici cu apa ingerată. Mamă care alăptează ar trebui să consume lichide atât cât îi este sete, recomandările în orice situație fiind de minim 2 litri pe zi. Primul semn al unui consum insuficient de lichide va fi concentrarea urinii mamei (urină de culoare intensă, miros mai puternic), și nu scăderea cantității de lapte.

Lichidele stimulante (ceai, cafea, bauturi energizante, cola) sunt permise cu moderatie, putand determina, in caz de consum excesiv, agitatie sugarului.

Substanţele nocive

Fumatul, alcoolul si drogurile ar trebui evitate pe parcursul alaptarii.

Medicamentele sunt in mare parte admise in timpul alaptarii, deoarece concentratia lor in lapte este mult mai mica decat in sangele mamei. Unele prospecte mentioneaza necesitatea obtinerii unei recomandari din partea medicului, dar de multe ori si acesta va recomanda intreruperea alaptatului ca masura de preventie. Aceasta decizie este una drastica si nefondata. Exista site-uri specializate care ofera informatii suplimentare despre riscurile medicamentelor in timpul alaptarii. Pentru a afla aceste informatii luati legatura cu un consultant in alaptare.

Exerciţiile fizice

Sportul este permis in perioada in care mama alapteaza. Exista teoria conform careia efortul intens ar duce la schimbarea gustului laptelui, unii sugari refuzand astfel sanul. Situatiile de acest gen sunt extrem de rare si cauza nu este cunoscuta in totalitate.

3 răspunsuri la “REGIMUL DE VIAŢĂ

  1. buna ziua as avea o intrebare sunt mamica unei fetite de 2ani pe care o alaptez la cerere si acum.ne am dorit mult al doilea copil si dumnezeu ne a dat 2 sunt insarcinata cu gemeni.eu si fetita suntem vegetariene dar am incerc sa mananc foarte sanatos sa mi iau toti nutrientii iau separat capsule cu spirulina si alge. si nu numai.intrebarea mea este daca as putea sa o alaptez in continuare dorinta ,mea fiind de a alapta in tandem si dupa nastere dar mai am o problema de coagulare a sangelui ce necesita vizte dese la fundeni din aceasta cauza am mai pierdut o sarcina la 6luni inaintea fetitei.eu si fetita ne simtim foarte bine avem energie dar as vrea sa stiu e necesar sa o intarc pt ca dupa nastere nu voi putea alapta 3copii???

    • Buna ziua, felicitari! Stiu mama care alapta fetita mare si cei doi gemeni de un an, deci se poate, nu e nevoie sa o intarcati, dar aveti grija ca totul pt dvs sa fie in regula, analize, controale. Sanatate!

Lasă un răspuns către stefanescu florentina Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>