DESPRE NOI

Pentru că am auzit de prea multe ori mame de bebeluși spunând “NU am lapte”, pentru că am văzut prea mulți sugari hrăniți cu lapte praf deoarece “laptele mamei NU este bun”, pentru că știm că laptele matern este alimentul ideal pentru copii de la naștere și până survine intarcarea naturală, pentru că laptele praf NU este la fel cu laptele de mamă, pentru că Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea până la 2 ani și peste, pentru că mamele primesc des sfaturi greșite legate de alăptare chiar de la cadre medicale, pentru că situațiile în care mama nu își poate alăpta bebelușul sunt extrem de rare, și pentru multe alte motive, am deschis PRIMA CLINICĂ DE ALĂPTARE DIN ROMÂNIA.

Să ne prezentăm

Dr. Ilinca Tudose-Tranulis - medic pediatru SC Clinica de alaptare SRL, consultant in lactatie certificat internațional (IBCLC) din 2011.

Am învățat în primul rând de la cei doi copii ai mei cat de frumoasă și importantă este alăptarea, completând apoi cu cărți, articole, conferințe și mai ales experiența practică alături de mame și bebelușii lor. Lucrând în spital am constatat cu tristețe cat de puțini sunt copiii alăptați, și sper că prin aceasta Clinică de alăptare numărul lor să crească, contribuind astfel măcar în mică măsură la scăderea incidenței unor boli pe care alăptarea le poate preveni: astm, obezitate, boli infecțioase și multe altele.

Dr Alina Dinu – medic rezident pediatru, consultant in lactatie certificat international

“Toate inceputurile de drum sunt o provocare. Venirea pe lume a unui copil ar trebui sa fie una dintre cele mai frumoase experiente pentru o femeie, iar alaptarea bebelusului sa vina sa intregeasca in mod firesc implinirea de mama, de aceea cred ca o proaspata mamica are nevoie de sprijin si informare corecta inca din prima zi. Nu spun ca va fi usor, dar va merita efortul!”

Mara Popescu – consultant in lactatie certificat international, educator prenatal Lamaze

Raluca Bradea – consultant in lactatie in curs de acreditare, educator prenatal Lamaze, doula

Ce este consultantul în alăptare și lactație? Este o persoană care a făcut cursuri de specialitate pentru asistarea profesionistă a diadei mamă-copil din momentul sarcinii, apoi de la naștere până la sfârșitul perioadei de alăptare. Se ocupă atât de asistarea atașării corecte a copilului la sânul mamei, de evaluarea transferului de lapte de la mamă la copil, de dificultățile de gestionare a diferitelor probleme ale sânilor (ragade, mastită, abcese, infecții, dermite) și de multiplele probleme legate de scăderea lactației mamei sau refuzul copilului de a suge la sân. Oferă asistentă de specialitate și sprijin emoțional în toate aceste momente de vulnerabilitate atât a mamei cat și a relației mamă-copil. Totodată, asistă mamele care vor să se relacteze (să își restabilească secreția lactată după ce aceasta a scăzut foarte mult sau a dispărut, sau să stabilească secreția lactată la mame care vor să adopte un nou-născut sau sugar mic pe care vor să îl alăpteze). www.ilca.org

De curând a fost prezent în România pentru a ține o conferință despre alăptare Dr. Jack Newman, pediatrul care a deschis primă Clinică de Alăptare din lume, în Canada, în 1984. Dr Newman este un susținător și promovator al alăptării, a scris cărți și articole, a realizat filmulețe pentru a veni în ajutorul mamelor care alăptează.  Participarea noastră la această conferință ne-a motivat și încurajat să îi urmăm exemplul.

Clinica de alăptare oferă toate modalitățile de comunicare necesare pentru promovarea alăptării, susținerea mamelor, rezolvarea problemelor de lactație:

Cursuri

Clinica de alăptare vine în întâmpinarea femeilor gravide ce doresc să primească informații corecte despre alăptare încă dinaintea sosirii bebelușului. Deși alăptarea este un act natural, instinctele mamelor sunt adeseori subjugate de informațiile incorecte pe care mama le primește de pe internet, de la cunoștințe sau chiar de la personalul medical. Cursurile Clinicii de alăptare vor ajuta mama să înceapă alăptarea cu dreptul, să prevină apariția eventualelor probleme, să se bucure de alăptat atât timp cat își dorește.

Call Center

Suntem disponibili în permanență cu sfaturi la numărul de telefon 07ALAPTARE (0725 278 273). Oricând, un consultant va răspunde la telefon și va încerca să ofere soluții pentru problema prezentată. Apelul are tarif normal.

Consultaţii

Unele cazuri necesită o evaluare directă a copilului, a unui supt, sau a sânilor mamei, iar acestea se pot face în cadrul consultațiilor la domiciliu sau in cadrul clinicii noastre. Cabinetele prietenoase, atmosfera relaxată vor ajuta mama să se simtă în largul ei, iar consultanții în alăptare îi vor oferi sprijinul fizic și psihic de care are nevoie. Se va întocmi o fisă a fiecărui cuplu mama-copil, și se va urmări evoluția situației prin telefon sau printr-o nouă evaluare în Clinică. Prețul consultației inițiale, ce durează aproximativ o oră și jumătate, este de 200 ron (Bucuresti), 150 ron urmatoarele vizite.

Grup de sprijin

Alăptatul nu este întotdeauna ușor, de aceea mama are nevoie de tot sprijinul și susținerea celor din jur. Dar adesea, numai o altă mamă poate înțelege trairile specifice perioadei. De aceea le oferim posibilitatea mamelor sau viitoarelor mame să își împărtășească experiențele, bucuriile, frustrările, așteptările, fiind în același timp la dispoziția lor pentru sfaturi de specialitate.

Site-uri web

Site-urile noastre www.nastecumsimti.org și www.alăptează.ro oferă informații mereu îmbunătățite despre alăptare și vă pun în legătură cu o gama largă de site-uri utile creșterii copiilor. Puteți adresa și aici întrebări legate de subiectele discutate.

Produse utile în alăptare

Slinguri, perne de alăptat, creme pentru sâni, și alte produse utile mămicilor se găsesc la noi la sediu la prețuri avantajoase.

Contact

Pentru programări, întrebări și detalii ne puteți contacta la numărul de telefon 07ALAPTARE (0725 278 273).

 

 

Prietenii noștri sunt: 

30 răspunsuri la “DESPRE NOI

  1. Buna,
    Sunt mama a doua fetite, una de trei ani si jumatate si o bebelusa de 7 saptamani.
    Alaptez, altceva nu primeste de mancare cea mica, nu ii dau ceaiuri, nimic.
    De vreo 4 zile face caca verde si cu mucus si de doua saptamani nu ia niciun gram in greutate. Pediatrul mi-a spus sa mai asteptam, inainte sa luam masuri,dar eu intreb: nu ar trebui sa fac macar o coprocultura, ceva?
    Fetita plange, e agitata, atunci cand trebuie sa faca caca sau imediat dupa. In rest, arata si se comporta normal…
    Va rog, ajutati-ma cu un sfat, ca “nu te mai stresa” am tot auzit…
    Va multumesc,
    Luiza

    • Buna ziua.

      Intradevar faptul ca fetita cea mica nu a luat deloc in greutate in ultimele 2 saptamani si ca de 4 zile prezinta modificari ale scaunului ar necesita totusi o evaluare suplimentara. Sunati la 07ALAPTARE!

  2. Buna ziua, sunt mama a 2 fetite de 3ani respectiv 9zile si pe cea mica o hranesc exclusiv la san.in maternitate i-a dat si completare.acasa nu ii dau deloc decat san.problema mea e ca ziua doarme mereu, se mai trezeste sa manance ,dar mai o iau eu din somn cand vad ca se misca si o hranesc,iar noaptea nu mai doarme deloc.plange dupa cateva minute cand o las jos si iar cauta cu gurita ssanul.nu accepta biberon si nici suzeta.inca mai are icter fiziologic.cum sa fac sa doarme noaptea

    • Buna ziua, cum mai sunteti, imi dau seama ca un raspuns al meu ar fi tardiv acum. In principiu isi va schimba programul, va fi ziua mai activa, si va dormi noaptea mai bine, are nevoie de timp sa se adapteze la viata la lumina. Pana atunci rabdare, luati-o langa dvs in pat si dati-i sa suga de fiecare data cand isi doreste. Sanatate!

  3. Buna ziua!am un baietel de 4 luni jumate pe care il alaptez exclusiv la san.problema mea este ca ia foarte mult in greutate ,s-a nascut la 4 kg si acum are deja peste 8 kg.crede-ti ca este ceva in neregula cu el?Alimentatia mea are vreo legatura cu faptul ca ia prea mult in greutate?Am auzit de un caz in care i s-a interzis mamei sa mai alapteze de catre medicul pediatru deoarece copilul lua mult in greutate dar acel copil luase mult mai putin in greutate fata de al meu.va rog frumos daca ma puteti ajuta cu un raspuns,sunt cam panicata din cauza asta .va multumesc

  4. Buna seara va rog sa ma ajutati cu un sfat sambata am hotarat sa l intarc p pici ideea este ca ma dor rau sanii sunt tari am pus comprese reci si stau zi si noapte stransa cu un brau am luat pastilele dostinex pt oprirea laptelui trebuie sa mai fac ceva sa nu fac noduli sau altceva.
    Si daca am luat aceste pastile afecteaza daca vreau sa mai fac un bebe?
    Va multumesc !

    • Buna seara, secretia va scadea prin lasarea laptelui in sani. Noi promovam alaptarea pana la doi ani si peste, conform recomandarilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, pana la autointarcare. Daca alegerea mamei e alta, suntem pentru intarcare lenta, blanda care nu necesita pastile. In situatia dvs compresele reci, mulgerea doar a unei cantitati mici de lapte din cand in cand, cand sanii devin f tensionati ar trebui sa fie de ajuns. Se mai poate manca patrunjel sau consuma ceai de salvie, plante ce reduc lactatia. Despre efectele Dostinexui asupra conceptiei nu ma pot pronunta, sunt lucruri pe care trebuia sa le discutati cu medicul Sanatate!

  5. Buna seara, am o fetita de aproape 3 luni, alaptata exclusiv, la inceput scaunele erau foarte dese, apoi, inainte sa inplineasca 2 luni s-au rarit, iar acum nu face nici macar la 10 zile singura. Mentionez ca i-am pus supozitor de cateva ori si a facut aproape diareic, semn k nu e constipata. Ce ma sfatuiti?

    • Buna ziua, dupa varsta de doua luni scaunele se raresc pentru ca laptele matern se absoarbe din ce in ce mai bine. Daca nu o deranjeaza burtica, sfatul meu e sa o lasati in pace, sa o asteptati sa faca singura. Recordul e de un scaun dupa 32 zile, aspect normal, cantitate normala. Deci puteti astepta! Sanatate!

  6. Buna ziua,
    Alaptez pe baitelul meu de 6 luni. Trebuie sa incepem diversificarea. Eu am inceput serviciu de cand avea 4 luni. La servici ma storc si pun la frigider sa il dea sotul bebelului a doua zi. ii mai dam si o masa completare. Seara il alaptez eu. Intrebarea mea este daca e normal ca nu mi-a venit inca menstruatia? de cand am inceput completarea cu formula de lapte, simt ca usor usor revine estrogenul in corp, am inceput sa am mucus cervical si alte semne pe care le aveam inainte. Dar tot nu am avut inca menstruatie. Stiu ca fiecare organism este diferit. Noi ne mai dorim un copil cat mai curand posibil. Daca tot nu apare menstruatia chair si dupa diversificare, carui medic ar fi bine sa ma adresez, unui medic ginecolog sau endocrinolog?

    • Buna ziua, menstruatia va aparea daca faceti pauze mai mari fara supt sau muls. Lipsa menstruatiei e semn ca organismul nu e pregatit pentru o noua sarcina. Intrebati si ginecologul, de obicei se recomanda asteptarea unui an inainte de conceperea unui al doilea copil. Deci discutati cu ginecologul, dar nu aveti o problema medicala din punctul meu de vedere. Alaptatul e recomandat pana la doi ani si peste, iar in primul an este extrem de important, el reprezinta alimentul de baza pentru oricare bebelus, chiar dupa inceperea diversificarii. Sanatate!

  7. Buna ziua! Sunt mamica unui băiețel de 3 săptămâni si ma confrunt cu lactatie insuficientă. Desi am nascut prin cezariana, lactatia s-a instalat dupa 3 zile de la nastere, dar pentru ca am mameloane plate a trebuit sa ma storc cu pompa si sa hrănesc bebelusul cu lingurita. Insa laptele a fost putin de la inceput: 20-30 ml lapte/stoarcere, iar acum am ajuns la 50-60 ml, in consecință trebuie sa ii dau bebelusului completare. Intre timp am introdus biberonul (pentru ca hranitul cu lingurița era un chin), dar odată cu introducerea biberonului bebe a inceput sa suge si la san initial cu ajutorul unor mameloane de silicon, iar acum fara ele. PROBLEMA este ca dupa ce il pun la san si sta minim 20 minute la fiecare san si simt ca a golit sanii, incepe sa planga, e clar ca nu e satul si ii dau cu biberonul si uneori mananca 90-100ml de parca nici nu ar fi supt deloc la san. Recunosc ca noaptea nici nu il mai pun sa suga pentru ca mi se pare timp pierdut, prefer sa ma storc si sa ii pun in biberon împreună cu completarea. AS VREA SA VA ÎNTREB daca am vreo sansa sa ajung sa alimentez exclusiv la san, având in vedere ca am încercat ceaiul de stimulare a lactatiei si nu am vazut îmbunătățiri. Multumesc!

    • Buna seara, exista foarte mari sanse sa cresteti secretia de lapte, prin atasare corecta la san fara mamelon de silicon, supt insotit de compresii ale sanului, mutat de la un san la altul, oferit la inceput completare prin lactation-aid sau SNS, si diverse suplimente pentru lactatie. Exista si medicamente care cresc productia. Toate acestea e bine sa le faceti sub indrumarea unui consultant de lactatie care evalueaza suptul si va invata sa deosebiti un supt eficient de unul ineficient. Sunati la 07ALAPTARE si veti primi ajutor de la un consultant. Succes!

  8. Buna! Sunt mamica unei fetite de 2 luni si jumatate, pe care o alaptez. Imi doresc lucrul acesta in continuare cu toate ca sanii nu mai sunt tensionati ca la inceput si simt eu, produc mai putin lapte. Bebelina ia in greutate destul de bine. Precizez ca iau Galafor forte, 3 pastile pe zi si beau ceai pt stimularea lactatiei de la Fares, cam 2 l pe zi. Dupa nasterea prin cezariana am ramas cu un surplus pe burta si pe picioare pe care as vrea sa il elimin prin electostimulare. Va rog sa imi spuneti daca acest procedeu este compatibil cu alaptarea. Am citit pe net o gramada de pareri pro si contra insa doresc parerea unui specialist. Va multumesc!

    • Buna seara, da, puteti face electrostimulare, dar nu sa insistati foarte mult cu aceasta, cred ca 2, maxim 3 sedinte pe saptamana sunt suficiente. Nu e nevoie sa simtiti sanii plini, tesuturile se adapteaza, curba de crestere si starea copilului sunt cele care va spun ca totul este ok. Sanatate!

  9. Am o fetita de 3 sapt, alaptez numai la san dar nu stiu cum sa fac mai exact. Eu la inceput am facut 20 min la un san si 20 la celalalt dar am inteles ca laptele de inceput e mai mult apa si nu e asa satios. Sa nu mai alaptez asa? Sa o tin mai mult la un san sa suga tot? Nu stiu ce sa fac, care e metoda cea buna ptr alaptat? Daca stau numai 20 min la un san nu suge laptele de final care ar tr sa fie mai satios? Ma si mulg ptr a goli sanii si ii mai dau cateodata din biberon dar nu vreau sa se obijnuiasca. Va multumesc

    • Buna seara, nu va mai uitati la ceas si nici nu mai contorizati ce lapte primeste bebelusul, organismul dvs se va regla in functie de cererea ei. Asadar, copilul hotaraste cat timp suge si din cati sani. Lasati-o la un san pana ii da drumul si nu il mai vrea, apoi i-l oferiti pe al doilea si ea decide daca mai vrea sau nu. La masa urmatoare, incepeti cu sanul din care a supt mai putin sau deloc. Secretia se va regla, va scadea pana cand ea va goli sanul la fiecare masa, facand inutil mulsul dvs. Asadar, lasati fetita sa regleze secretia si nu mai interveniti cu mulsul! Succes, sanatate!

  10. Bună ziua, am o fetiță de 1 an și 4 luni,și o alăptez, precizez ca ziua suge foarte mult, de mâncat mai puțin, are 10 kg 300 gr,75 cm,o cresc singura ,dar problema mea este ca mănâncă f mult noaptea ,are peste 7 treziri noaptea,simt ca nu mai am putere sa o alaptez în continuare….ce sa fac ?e normal sa suga atât de des noaptea?ce este de făcut? Nu se satura și de acea are așa multe treziri? Să o întarc. Mulțumesc mult pentru atenție, aștept un răspuns.

    • Buna seara, probabil majoritatea trezirilor de peste noapte nu sunt de foame, ci de drag. Lasati-o sa suga cat vrea si cand vrea, greutatea ei e ok, va veni si vremea cand va manca solide mai bine, indiferent de supt. Nu e de intarcat, i-ati lua sursa importanta de hrana (si de multe alte lucruri). Incercati sa va relaxati, sa nu mai numarati trezirile, si le va mai reduce garantat. Daca va simte incordata si deranjata, crede ca e ceva in neregula, si de frica simte nevoia sa se asigure mai des ca sunteti acolo, prin supt. Ati facut un lucru minunat, continuati :)

  11. Buna,
    De 5 saptamani am nascut un baietel minunat si mancacios.
    Va rog sa ma lamuriti in privinta catorva aspecte referitoare la alaptare, mai precis bebe mananca de la san, se agita uneori foarte tare , avand impresia ca este nerabdator sa traga, alteori mananca foarte bine si adoarme linistit.
    De 2,3 zile la aproximativ fiecare masa da lapticul afara, ceea ce pt mine e motiv de ingrijorare. In maternitate m-au sfatuit sa ii dau si completare cand vad ca nu se satura, iar eu sincer am optat pt aceasta cand bebeul este foarte agitat si plange la san, iar uneori nu imi dau seama cand vrea completarea pe care de cateva ori i-am oferit-o si a dat-o afara .
    Mai apoi, am observat ca daca nu ajunge sa planga in disperare de foame, si il iau la san in stare de somnolenta , reactioneaza foarte bine si se satura, ba chiar adoarme linistit.
    Cu aceasta problema ne confruntam ziua uneori, noaptea decurge in liniste.
    Am impresia ca se satura foarte bine de la san in momentul in care am sanii tari si angorjati. Trebuie sa astept momentul sanilor tari ca sa pot sa il satur? iar eu tin sa precizez ca am lapte mult pt ca imi curge lapte din ei mai mereu, insa nu mereu vine cu acelasi flux, el devenind agitat la san.
    In legatura cu suzeta… cat timp pot sa ii ofer suzeta? el se linisteste tare cu ea, insa daca o trag din gurita devine agitat ceea ce imi da impresia cand o pun din nou ca ii e foarte foame .

    Mi-ar fi de mare folos sfatul dvs.
    Va multumesc !!!

    • Buna ziua, pare ca situatia ar fi mult mai buna daca ati avea incredere in dvs si copilul dvs. Laptele matern vine cu viteze diferite si asa e normal. Nu asteptati sa se umple sanii, puneti copilul la san ori de cate ori isi doreste. Daca nu stiti sigur daca ii e foame sau vrea doar sa suga de drag, puneti-l la san si asa veti afla. Suzeta nu o recomandam la varsta asta, copilul isi poate satisface dorinta de supt (diferita de cea de foame) la san. Nu ii mai dati completare si suzeta. Sunt sigura ca v-ar ajuta mult o vizita a unui consultant in lactatie de la 07ALAPTARE, pentru a va arata cand suge si cand nu, cand e multumit si cand poate ar mai sta la san, cand e cazul sa va ingrijorati dar mai ales cand puteti sta linistita ca faceti o treaba minunata. E normal sa aveti nedumeriri la inceput, dar pot fi depasite usor cu putin ajutor specializat!

  12. BUNA ZIUA!As avea urgent nevoi de sftul dvs. Ammo bebelusa de doua luni si jumatate.Am nascut.o cu 3.200 si acum are doar 4.400. Papa doar san.ca si sora ei este alergica la proteinele din lapte.Am incercat sa.i ofer si biberon cu lapte praf hidrolizat si il refuza.Nu vrea sa pape nici lapticul meu din biberon.am facut proba suptului si am observat ca nu papa decat 60 ml dupa care lasa sanul.Ii dau dim ambii sani, dar mi mult nu vrea.Mai luam o pauza, dupa care iar o pun la san , si tot asa pana ajungem la 120 ml.Problema e ca dureaza cam doua ore pana ajunge la aceasta cantitate, ceea ce mi se pare mult prea mult, avand in vedere ca trebuie sa ma ocup si de sora ei de doi ani.Am luat si galafor, si schinduf si ceai de alaptat pana am ajuns la hiperlactatie, concluzia mea fiind ca laptic ar fi, doar ca nu suge ea.Va rog sa ma ajutati cu un sfat pentru ca nu stiu cum sa rezolv aceasta poblem, mai ales ca e alergica la proteinele din lapte

    • Buna ziua, chiar nu inteleg care e problema. Fetita a crescut doua kg in doua luni si jumatate, adica foarte bine. Nu mai faceti proba suptului, nu are nicio relevanta. Daca fetita e sanatoasa, stie ea cat are nevoie sa manance, cand sa continue si cand sa faca o pauza. Aveti incredere in copil! Cantariti-o cel mult o data pe saptamana si urmariti cresterea in greutate, e suficient. Cat despre alergia la PLV, ar trebui sa imi dati mai multe detalii, nu e un diagnostic asa usor de pus. Daca ar fi adevarat, ar trebui sa excludeti dvs din alimentatie orice urma de proteina din lapte, de la lapt proaspat, iaurt, cascaval, branza, smantana, unt, etc pana la biscuiti sau alte alimente pe a caror lista de ingrediente apare “urme de lapte”. Pentru ca nu e un regim usor de tinut, si trebuie respectat minim 3 sapt, va recomand sa luati legatura cu un consultant in lactatie la 07ALAPTARE, vorbiti cu colega mea care e si pediatru, si sa vedeti daca e cazul de regim. Sanatate!

  13. BUNA ZIUA!As avea urgent nevoi de sftul dvs. Am o bebelusa de doua luni si jumatate.Am nascut.o cu 3.200 si acum are doar 4.400. Papa doar san.ca si sora ei este alergica la proteinele din lapte.Am incercat sa.i ofer si biberon cu lapte praf hidrolizat si il refuza.Nu vrea sa pape nici lapticul meu din biberon.am facut proba suptului si am observat ca nu papa decat 60 ml dupa care lasa sanul.Ii dau dim ambii sani, dar mai mult nu vrea.Mai luam o pauza, dupa care iar o pun la san , si tot asa pana ajungem la 120 ml.Problema e ca dureaza cam doua ore pana ajunge la aceasta cantitate, ceea ce mi se pare mult prea mult, avand in vedere ca trebuie sa ma ocup si de sora ei de doi ani.Am luat si galafor, si schinduf si ceai de alaptat pana am ajuns la hiperlactatie, concluzia mea fiind ca laptic ar fi, doar ca nu suge ea.Va rog sa ma ajutati cu un sfat pentru ca nu stiu cum sa rezolv aceasta poblem, mai ales ca e alergica la proteinele din lapte

    • Buna ziua! Va rog daca nu va apare raspunsul meu, sunati la 07ALAPTARE, mie imi apare a treia oara acest mesaj desi am raspuns. Zi buna!

  14. Va multumesc pentru raspuns!medicul de familie al fetitei mi.a spus ca este sub greutea normala si ca 1.200 gr sunt prea putine pentru doua luni si jumatate. Legat de alergia la lapte, inca din primele zilr de viata, s.a umplut de bubite in urma administrarii de LP la maternitate.Dupa ce am limntat.o eclusiv cu LM actea au disparut, dupa care au aparut la o lun dupa ce am mancat o prajitura maaaare cu ciocolata.I.au iesit din nou bubite, i s.au umflat manutele .si piciorusele. Am fost la pediatra si ne.a prescris un antihistaminic.Mi.a spus ca e prea mica sa.i facem analize la sange si ca sa tin regim pana mai creste. Tin regim , insa recunosc ca am si mici scapari, pentru ca nu sunt fan carne.Asteptam confirmarea dupa efectuarea analizelor. Ca o c oncluzie beb doarme cam 18 ore pe zi in reprize de cate 3 ore si are 6 mese.Oare trebuie sa.i schimb programul, sa o alaptez mai des?dar nu prea sm cum, pt ca doarme.Astept raspunsul dvs.MULTUMESC!

  15. Buna! Sunt mama unei fetite de 3 luni si 3 sapt. Pana la 3 luni a fost alaptata exclusiv la san, luand in greutate ff bine pana la 2 luni. In a 3 luna a luat doar 300 gr in greutate si pediatrul mi a pus sa ii dau completare cu lp…si de aici a inceput calvarul…eu nu mai produc suficient lapte si de la alaptare exclusiva am ajuns la doar 2 mese de san(cea de noapte pe la ora 5 si cea de dimineata pe la 9). Mai este posibila alaptatea exclusiva in cazul acesta? As face orice sa pot reveni la normal. Mentionez faptul ca de cand am nascut iau Galafor forte, 3 pe zi. Multumesc

  16. Buna ziua, am nascut un baietel de 3.700 prin cezariana, am plecat acasa la 3.500, astazi avem 4 saptamani iar la ultima cantarire saptamana asta luni avea 4.380g adica la 3 saptamani dupa iesirea din spital a pus aproape 300g pe saptamana.Mentionez ca este alaptat exclusiv la san in ciuda sfarcurilor plate si a ranilor de pe sfarcuri.Problema e ca e foarte nelinistit, se trezeste tot la o ora, o ora jumate si cere san, suge din ambii sani, il pun sa ragaie la fiecare san, apoi cand il pun sa doarma in 5 minute vomita si pe nas si pe gura o parte din laptele pe care l-a supt.Mi s-a explicat ca eu am prea mult lapte si ca nu ar trebui sa-i dau de fiecare data ambii sani, dar ce sa fac cu el ca plange si nu se linisteste pana nu il primeste si pe al doilea.Mi s-a spus ca burtica lui e rigida si de fapt de aia plange pt ca nu face fata volumului de lapte pe care il primeste.Am fost sfatuita sa-i dau doar cate un san la fiecare masa, asa va fi mai linistit, am incercat dar tot agitat este, tot putin doarme si tot da afara o cantitate de lapte dupa ce suge doar un san.Am incercat sa-i dau ceaiuri sa-i linisteasca burtica, nu le bea, suzeta nu primeste.Cum as putea atunci sa-i atenuez durerile de burtica? Pt ca plange isteric in timp ce suge si se strange tot si a-ti putea sa-mi spuneti daca este ok sa primeasca la o masa doar un san? Daca ii dau doar un san la o masa nu exista riscul sa pierd secretia lactata? Cum as putea sa-i modific programul de somn?, adica sa doarma un pic mai mult pentru ca asa nu reusesc sa ma odihnesc deloc si sunt cu nervii la pamant.Mi s-a spus ca e prea satul si de aia e asa agitat, dar in mintea mea un copil satul e un copil care se odihneste si doarme mai mult, tinand cont ca el cauta sanul la o ora o ora jumate, nu pot sa-mi inchipui ca e satul.Mai avem o fetita de 10 ani, dormea intre 4-6 ore tot asa alaptata la san si nu au fost problemele astea.Va multumesc si sper sa ma sfatuiti s-o scoatem cumva la capat

  17. Ce sa facu cu bebelusul, astazi are 4 saptamani, ia in greutate dar dupa fiecare supt vomita si de cate 3-4 ori, mentionez ca dupa ce suge il tin la verticala pana ragaie, dupa ce ragaie imi vomita in brate, tot la verticala stand, adoarme, il pun in patut si vomita si de 2-3 ori in timp ce doarme, ce sa-i fac?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>